22 sept. 2012

cancer - marturie vindecare Maria - Gh. Motorca


"Minunea Maria" - Un caz spectaculos de vindecare de cancer, cu ceaiuri si rugaciuni

"Minunea Maria" - Un caz spectaculos de vindecare de cancer, cu ceaiuri si rugaciuni
* Se numeste Maria si are 52 de ani. Este bibliotecara unui liceu dintr-un orasel de pe malul Dunarii si traieste inconjurata de carti si de glasuri de copii. Maria a supravietuit cancerului si este convinsa ca numai Dumnezeu si natura pe care El a creat-o au ajutat-o sa mai fie astazi in viata. S-a vindecat cu ceaiurile din plante ale lui Gheorghe Motorca, un fitoterapeut din Oradea. O lasam sa-si spuna povestea cu final fericit, ca pilda si motiv de speranta pentru toti oamenii care lupta cu cancerul *

"Ceva" la ficat...

In octombrie 2009, m-am dus la policlinica din oras, pentru o durere de gat. Ma durea rau de tot. Nu puteam sa inghit, abia mai vorbeam. Medicul mi-a re­comandat Gentamicina si Zinnat. Am urmat tratamen­tul vreo doua saptamani, pana am facut alergie la me­di­camente, dar gatul nu-mi trecea, ma durea ingro­zitor... In final, am ajuns la Institutul Parhon, trimisa de medicul de familie. La Parhon am intalnit un medic foar­te special, care si acum este ingerul meu pazitor (eu asa o consider): d-na dr. Corina Neamtu. Cand m-a vazut, mi-a spus ca am o tiroidita subacuta urata de tot... Mi-a facut cateva
analize, printre care si o eco­grafie, unde a vazut ceva in neregula la ficat. "Stiti ca aveti ceva la ficat?", m-a intrebat. Stiam ceva, dar nu ma nelinistise prea mult, facu­sem o criza biliara si mi s-a spus ca s-ar putea sa am un chist hidatic. Apoi am facut o tomografie si s-a constatat ca nu este chist hida­tic, ci doar un punct de grasime, asa ca m-am culcat pe o ureche, gandind ca totul e bine. Docto­rita a dat din cap: "Mie nu mi se pare in regula. Nu sunt multumita de acel diagnostic, mergeti la Fundeni, sa ve­dem exact ce aveti la ficat...".
Astfel am ajuns la Spitalul Fundeni. Luase dansa legatura cu d-l dr. Pitigoi, care mi-a facut punctie hepa­tica - nu una, ci trei... trei saptamani la rand! Prima data n-a iesit nimic, a doua oara la fel. Dar medicul a insistat: "Trebuie sa facem si a treia punctie, pentru ca ecografia arata ceva foarte grav". A treia oara, intr-adevar, a iesit "ceva"... M-au sunat sa vin sa iau rezultatul la biopsie dupa o saptamana. Doctorul nu mi-a dat nimic de inteles - probabil ca i-a fost mila de mine. Laboranta m-a intrebat cum ma numesc, s-a ui­tat cu mila la mine si mi-a inmanat hartia cu rezultatul. Cand am citit-o, mi s-au inmu­iat picioarele: "Pledam pentru diag­nosticul de tumora neuroendocrina la nive­lul tesutului hepatic". Aceeasi doamna m-a sfatuit sa repet biopsia si la Institutul Victor Babes, sa nu fie o gre­seala. Nici nu-mi mai amintesc cum am ajuns aco­lo. Nu stiam cum sa reactionez, ce sa fac, intrasem in panica, ce mai! Pen­tru mine, venise sfarsitul lumii! Apoi, mi-a venit un gand linistitor: poate ca nu e can­cer, mai gresesc si la­bo­ratoarele... Ma agatam de ce-mi conve­nea mie sa cred, ca sa ma linistesc. Am ajuns la Victor Babes, am lasat lamela cu tesutul pentru biopsie si mi-au spus ca mi se va trimite rezultatul prin fax, sa nu mai bat eu drumul pana la Bucuresti. Am dat numa­rul de fax al liceului unde lucrez si am asteptat cu infri­gurare. Nu spusesem nimic acasa, nici sotului si nici copiilor, ca sa nu-i agit si pe ei...



Cand condamnarea vine prin fax

Peste vreo zece zile, primesc faxul cu rezultatul biop­­siei. Negru pe alb, scria: "Se confirma tumora neu­­roendocrina, in stadiul de metastaza generali­zata". Orice om, cand aude de metastaza, ce gandeste? Ca mai are foarte putin de trait! Nu eram pregatita pen­tru asa ceva! Pentru mine, cuvantul metastaza insemna finalul, era sinonim cu moartea. M-am dus la mine in birou, am incuiat usa si parca Dumnezeu mi-a luat mintile: am rasturnat mese, am imprastiat cartile de pe rafturi, am trantit scaune, am spart cesti, am dat cu monitorul calculatorului de parchet si am inceput sa urlu... Eram singura cu boala mea ucigatoare...
Doamne, medicii nostri nu au pic de omenie si tact! Puteam sa fac un gest necugetat, nu se poate trimite asa un rezultat prin fax! Trebuia sa fiu chemata la Institut, sa mi se explice calm situatia, sa mi se spuna ca mai exista o sansa, ceva... Nu vreau sa treaca nimeni prin momentele acelea... sa afli ca esti condamnat la moarte!
Ajunsa acasa, m-a apucat din nou disperarea. M-am incuiat in dormitor si am inceput sa plang ia­rasi... Am deschis sifonierele, mi-am scos hainele afara si le-am rupt - am calcat totul in picioare. Nu-mi mai erau de nici un folos... Un astfel de comportament nu-i normal pentru nimeni; cu atat mai putin pentru mine, care sunt de obicei foarte echilibrata. Cu toate astea, asa am simtit atunci, nu stiu nici acum de ce...
Cei de-acasa nu stiau nimic. Nu-i aratasem nici macar sotului meu hartia. N-am vrut sa comunic cu ni­meni, am plans continuu. De ce sa ma agat, ce sa fac? Nu stiam incotro s-o apuc, dar de un lucru eram sigura: zilele imi erau numarate. Doamne, cate ganduri iti in­vadeaza mintea in acele momen­te! Ce vor face copiii, ce va face sotul meu fara mine? Cum vor ara­ta nepotii mei peste ani? DE CE? Mi-am dat seama atunci ca boala iti schimonoseste nu numai trupul, ci si sufletul! Eram furi­oasa din cauza neputintei in fata ei...
Intr-un tarziu, i-am marturisit to­tul sotului meu... I-am aratat fa­xul si celelalte analize pe care le facusem la Bu­curesti, i-am spus ca nu mai am nici o san­sa si ca ar fi bine sa prega­tim impreuna toate cele necesare inevitabi­lului sfarsit. Nu voiam sa mai vad doctori, refuzam sa ma inchipui cheala si sleita de puteri pe un pat de spital... Voiam sa-mi ra­mana macar demnitatea ne­stir­bita, daca sanatatea imi era praf!

Pe marginea abisului

Vreme de sase luni, de cand imi fusese depistata boala, eu nu am pronuntat cuvantul cancer! Sincer, si acum mi-e teama de el. Atrage moartea. Psihologic, e foarte greu! Frica te termina, te inraieste, aveam o ura ne­controlata in mine... M-am certat si cu sotul meu, care este un sfant! Eu mor si tu o sa te in­sori... Asta astepti, nu? Mai bine plec, ma duc in lumea larga, sa nu te incurc! A venit pe la noi mama soacra, o femeie deosebita, si m-am rastit si la ea: "Ce, ti-e fri­ca sa nu-ti moara odorul neman­cat?". Atat de jos ajunsesem!... Clacasem psihic - asta e adevarul.
Sotul meu, care este preot, la inceput a fost socat, apoi s-a straduit sa ma incurajeze, sa ma intareasca si sa-mi dea pilde, spunan­du-mi ca atat timp cat exista speranta, Dum­ne­zeu nu ne lasa la greu. Chiar m-a si certat - nu accepta capitularea mea in fata bolii. In aceeasi seara, l-am sunat pe parintele Emil Carami­zaru, prietenul nostru de suflet, care este preot la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou de la kilometrul 0 din Bucuresti. Ne gandeam ca poate are cunoscuti din domeniul me­dical, poate stie pe cineva care sa ma aju­te.

Gheorghe Motorca
Era ultima mea sansa, nu mai aveam in­cre­dere de­cat in bunul Dumnezeu! Auzind asa o veste, luat prin surprindere, parintele imi zice: "Stai linistita, ca nici o boala nu e fara de leac! Toate sunt de la Dumnezeu, iar Domnul este mare si indurator! Ai speranta in suflet; iar noi vom face tot ce putem. Uite, luam legatura cu d-l Gheorghe Motorca de la Oradea. Are re­zultate ex­ceptionale in bolile grave, cu tratamente nu­mai si nu­mai din plante! Cunosc multi preoti si calu­gari salvati de dansul - iar multi dintre ei aveau can­cer!... Sigur va avea o solutie si pentru dumneata, nu dispera. Tre­buie sa-l sunam in momentul asta, sa nu mai pierdem timpul. O sa bei niste ceaiuri si sigur se va rezolva. In paralel, vom mai consulta si niste medici foarte buni, o sa sunam si-n Austria, la AKH... Dar tre­buie sa in­cepem cu aceste ceaiuri... Si apoi, sa ne rugam...".
Disperata cum eram, n-am crezut nimic pe mo­ment. Ma gandeam ca vrea sa-mi pun sperantele in ceaiuri doar asa, ca sa ma mai calmez. Cred ca a simtit asta din discutie si mi-a dat doua exemple de credin­ciosi care i-au marturisit in biserica faptul ca sufera de boli terminale. I-a indrumat pe acesti oameni la d-l Mo­­torca si s-au vindecat, unul cu o tumora cerebrala si altul cu ciroza hepatica! Ei, parca mai prinsesem putin curaj!...
A doua zi dimineata, sotul meu a vorbit cu d-l Mo­torca, a comandat ceaiurile si dupa 2-3 zile am primit pachetul prin posta. Speriata de gravitatea diagnosticului si de timpul foarte scurt pe care-l mai aveam de trait, m-am apucat sa beau ceaiurile imediat, chiar daca solutiile cu care trebuia sa le amestec (macerate din plan­te sau asa ceva) erau amare ca fierea...
In luna noiembrie, mi-am facut toate analizele spe­cifice - markerii tumorali, care evidentiaza concentra­tia celulelor canceroase din sange. Rezultatele analizelor erau ingrozitoare, toti acei CEA (antigenii car­cinoembrionari) aveau valori de ordinul sutelor de uni­tati, toate analizele erau hasurate, nici una nu era in parametri normali. Ma uitam si eu uimita la acele va­lori, de zeci sau sute de ori mai mari!... S-au mirat si medicii sa vada ca inca mai sunt in viata, cu asa ana­lize! Dar un diagnostic clar inca nu aveam!
Inainte de Craciun, m-am dus la Centrul de Diag­nostic si Tratament din Baba Novac, sa-mi fac alte ana­lize care sa evidentieze tumora primara. Unul din doctorii de acolo, care era si chirurg la Fundeni, s-a uitat pe dosarul meu medical si mi-a spus: "Doamna, nu-i nici o problema, noi va operam. Veniti joi, cand se intruneste comisia si luni va bagam in operatie. Numai daca va operam vedem despre ce-i vorba - taiem, ga­sim, curatam, aruncam si totul va fi bine". Cand l-am auzit, am crezut ca innebunesc! Ce sa taie? Ce sa ope­reze? Mie mi se spusese ca am metastaza generalizata, dar nu se stie de unde a pornit procesul proliferativ. Dom­nii doctori vorbeau intre ei limbi straine.

La Viena

Din octombrie si pana la sfarsitul lui ianuarie am baut doar ceaiuri - acesta a fost singurul meu trata­ment; n-am luat nici macar o aspirina, ni­mic! La sfarsitul lunii ianuarie, cand s-a mai domolit viscolul, am fost din nou la Bucuresti, la d-na dr. Neamtu de la Par­hon, si mi-am refa­cut ana­lizele. Investigatii pentru can­cer, de data aceasta. Mi s-a luat sange pentru anali­zele specifice acestei afectiuni, pentru a se descoperi unde era situata tumora de baza, de unde pornise meta­sta­zarea distrugatoare... Vorbi­sem si cu d-l Motorca, care mi-a spus ca vrea sa stie localizarea tumorii, pen­tru a-mi prepara o serie de ceaiuri speciale.

Un minunat medic si om: dr. Christoph Zielinski
Am facut doua tomografii, dar degeaba! Nimeni nu descoperea sursa raului din mine... Medicii mi-au spus ca ar fi bine sa fac un PET - o tomografie speciala, mult mai perfor­manta, care detecteaza si cele mai profunde tu­mori. In Bucuresti abia se instalase un astfel de aparat, intr-un spital particular, dar n-am vrut sa fac analiza aici, gandind ca medicii nostri nu au mare experienta in astfel de investigatii.
Am luat legatura cu parintele Emil Caramizaru si am plecat la Vie­na, la Clinica AKH, ca sa fac acest PET. Am fost primita de dr. Chris­toph Zielinski - un om minunat si un profesionist desavarsit. Analiza PET a relevat tot procesul distructiv din organismul meu: tu­mora primara, de 17 mm, era situata la ilionul termi­nal. Aveam metastaze la cec (5 mm), mezenter (22 mm), ilionul mediu (12 mm) si ficat (multe, de diverse dimensiuni, cea mai mare avand 55 mm!). Asadar, aproa­pe tot trupul imi era atacat de celulele cance­roase. Doctorul Zie­linski (un medic cu recunoastere internationala, care are si Premiul Nobel pentru medicina!), mi-a spus ca el nu a vazut zece cazuri similare in intreaga sa cariera. Mi-a aratat pe filme fiecare tu­mora in parte, mi-a explicat ce se intampla cu mine, ce sanse am si cu ce greutati ma voi confrunta... Analizand si investigatiile facute la Parhon, mi-a spus ca ar vrea sa repetam ana­lizele si la AKH. Le-am facut pe toate, din nou.
Incepusem cura cu ceaiuri in noiembrie, iar la Vie­na am plecat pe 12 ianuarie, deci luasem ceaiuri circa doua luni. Alt tratament n-am urmat, acasa nimeni nu-mi daduse absolut nici un medicament. Cand au sosit rezultatele, doctorul Zielinski a fost tare mirat... Valorile inca erau peste barem, era clar ca tumorile dis­trugeau in continuare, dar rezultatele erau mult mai bune - toate valorile markerilor tumorali scazusera aproape la jumatate. M-a intrebat ce tratament am fa­cut in acest timp si i-am spus de cura cu ceaiuri. A ridi­cat din sprancene, dar nu mi-a interzis ceaiurile, dim­potriva! "Ia-le in continuare, vad ca-ti fac bine, dar hai sa incercam si un tratament medica­mentos in pa­ralel". Mi-a prescris o singura injectie antitumorala: Sandostatin. Cu mare greutate mi s-a aprobat dosarul la Spitalul Universitar si am inceput sa fac injectia la sfarsitul lunii ianuarie.

Credinta si rugaciuni

Ori de cate ori ajungeam in Bucuresti, mergeam la biserica Sfantul Gheorghe si ma rugam cu ardoare la moastele sfantului Nicolae. Il rugam sa ma atinga si pe mine, sa ma ajute. Am plans mult, tot timpul ma ru­gam si... sfantul a facut minuni. Parintele Emil Cara­mizaru mi-a spus ca se vede ajutorul sfantului.

Crucile tamaduitoare de la Manastirea Dervent

Sotul meu mi-a facut Sfantul Maslu acasa si mer­gea tot timpul in biserica, la 12 noaptea, si se ruga pen­tru mine. Cand ma simteam mai bine, mergeam si eu in biserica si faceam pana dimineata rugaciuni la Sfin­tele Moaste. Am simtit din plin si ajutorul Sfantului Par­tenie (mare vindecator de cancer), la care m-am ru­gat neincetat. In ianuarie, sotul meu a plecat la Sfantul Mormant si mi-a adus de acolo mir sfintit, apoi a fost la Ierihon, unde a dat acatiste cu numele meu si a facut rugaciuni cu calugarii. Apoi i-a chemat de cateva ori pe preotul duhovnic si pe cativa colegi preoti, cu care a facut rugaciuni puternice si Sfantul Maslu. A fost mereu langa mine, a suferit si el, insa in fata mea se ti­nea tare. Cum ma vedea ca plang, ma certa. Adevarul e ca in fata bolii trebuie sa fii puternic, sa ai curajul sa lupti!


Din octombrie pana in decembrie slabisem 16 kg. Atunci cand am vazut ca ma intremez, ca pun iarasi ki­lograme pe mine, ca nu mor, m-am gandit: "Maicuta Domnului, ce efort sa fac eu pentru Tine, ca si Tu m-ai ajutat?". M-am gandit sa tin regimul aspru al ma­nas­­ti­rilor athonite. Si-am zis: "Mai­cuta Domnului, inta­reste-ma, da-mi putere, pentru ca din momentul asta eu nu mai pun gura pe carne nicio­data, cat voi mai trai!". Am consi­derat-o jertfa mea pentru Maica Dom­­nului. Eu n-aveam simptomele unui bolnav de cancer, dar ma durea ficatul si era si foarte marit. Am avut aceste dureri aproape jumatate de an. Luam ceaiurile, dar tot ma durea rau. Am in­ceput sa umblu disperata dupa
Dumnezeu. Mi-am facut pro­cese de constiinta, cand mi-am ana­lizat fiecare zi a vietii mele... M-am gandit la toate faptele rele, ca la cele bune n-are rost sa te gandesti. Mi-am dat seama cat de paca­toasa sunt si mi-am facut pro­bleme: ce fac eu, cum voi ras­punde acolo, la Ju­de­cata? Am inceput sa-L caut pe Dum­ne­zeu si m-am apropiat mult de El. Inainte, imi faceam ruga­ciunea de seara cu un ochi la perna si cu un ochi la icoana. Sincer, asta mi-era mie ritua­lul. Ei, acum totul s-a schim­bat: daca n-as sti ca a doua zi ma duc la serviciu si trebuie sa dorm cateva ore, nu m-as mai ridica din fata icoanei. Seara, simt nevoia sa vor­besc cu Dumnezeu. Deja simt ca ma asculta si imi raspunde.
Intr-o zi, ne-am dus intr-un pele­rinaj la marile manastiri dobrogene si la cele din Bulgaria. Primul obiec­tiv era Dervent, unde este cru­cea facatoare de minuni. Aveam du­reri mari in autocar, stateam cu ochii inchisi, chiar m-a intrebat sotul: "Maria, tie ti-e somn?". Era 8 dimineata cand por­nisem la drum. Zice: "Dormi? Sau ti-e rau?". Eu nu i-am raspuns, am vrut sa creada ca dorm, sa nu ma vada ca sufar, dar stran­geam din dinti de durere. Sim­team ca nu mai pot de dureri de ficat. Nu voiam sa-l fac sa se ingrijoreze, dar aveam niste dureri ingro­zi­toare. Cand am ajuns la Dervent, era slujba de dimineata. Nu mai stiam unde este locul crucii facatoare de minuni, mai fusesem acum vreo 10 ani, dar uitasem locul. Am intrat in bise­rica, m-am asezat in genunchi si am participat la sluj­ba. Era acolo o maicuta, cu toate ca e manastire de calu­gari. O intreb: "Maica, unde este Sfanta Cruce?". "Aici, in afara bisericii, in stanga". Exact acolo statu­sem eu in genunchi, dar in interiorul bisericii, paralel cu Sfanta Cruce, fara sa stiu. M-am dus la cruce, am sarutat-o, m-am rugat, s-a facut si Sfan­tul Maslu afara, la cruce... Cand am iesit pe poarta bisericii, nu m-a mai durut deloc. De la Dervent plecam spre Sfantul Dimitrie Basarabov, in Bulgaria, si ma gandeam ce ma fac daca ma ia vreo criza acolo? Imi era si frica sa ma gandesc... N-am spus nimic nimanui, eram in asteptare - oare voi simti iarasi cuti­tele acelea, cum incep sa se rasuceasca? Dupa o ora, durerile tot n-au aparut. Nici in Bulgaria nu m-a durut nimic. Din momentul acela, de cand am plecat de la Dervent, practic n-am mai avut dureri de nici un fel. Dumnezeu nu sta degeaba, nu credeti?!

"Cu dumneata s-a intamplat o minune!"

Peste trei luni, am fost iarasi la Viena. Mi s-au facut din nou analizele si a doua zi, cand am intrat in cabi­netul doctorului Zielinski, acesta s-a ridicat de la birou, a venit la mine, mi-a cuprins umerii si m-a prezentat asis­tentei: "Doamna este minunea Maria!". (Rupe pu­tin romaneste, pentru ca la el merg foarte multi bolnavi romani!) Apoi mi-a aratat pe perete icoana Maicii Dom­nului. "Cu dumneata s-a intamplat o minune! Nu ma asteptam sa fie analizele atat de bune!".
La controlul efectuat la sase luni, rezultatele erau deja spectaculoase. Am facut un nou PET, iar dr. Zie­linski mi-a spus ca nu se mai vede tumora de la ilionul terminal. "Nu se poate!...", am zis. "Ba da, nu mai este!". Deci, dupa sase luni, mi-a disparut tumora pri­mara, radacina raului. Celelalte, de la mezenter, cec, ilionul mediu si ficat erau inca la locul lor, chiar daca se micsorasera simtitor...


Au mai trecut sase luni, timp in care am luat doar ceaiurile si am facut o singura injectie pe luna. Apoi am facut un nou tomograf, si iar am avut un motiv de bucurie: nu se mai vedea tumora de la cec!
Acum doua luni, de Izvorul Tamaduirii, am facut cea mai recenta tomografie - aici, in Bucuresti. S-a facut un protocol intre tari, iar d-l doctor Zielinski vine o data pe luna in Romania, la "Graal Medical", si ma vede si aici. Am scapat de cheltuielile cu hotelul, avio­nul si toate cele... Oricum, ajunsesem la fundul sacului!...
Tremuram de emotie si, cu rezultatul in mana, m-am dus la biserica Sfantul Gheorghe cel Nou, la parintele Emil Caramizaru. Slujba se oficia afara, in curtea bisericii. Eu plangeam de bucurie, imi siroiau la­crimile pe fata. M-a vazut parintele Emil si s-a spe­riat, saracutul, uitandu-se la mine. A venit imediat si m-a intrebat ce s-a intamplat. N-am putut sa-i spun, am inceput sa plang si mai tare... I-am aratat analizele, s-a uitat grabit peste ele si a inceput sa planga si el, ala­turi de mine. Nu-mi venea sa cred! Am invins can­cerul!
Seara, l-am sunat pe d-l Motorca si i-am citit rezul­tatul. Nu stiam cum sa-i multumesc! Mi-a spus ca se astepta, doar ca trebuia sa am mai multa incredere. Mi-a recomandat sa nu intrerup tratamentul, ca nu e bine. "Asta e o boala care trebuie tinuta sub control per­manent, nu e o raceala banala! Doamne ajuta!".
Acum, la doi ani de cand mi s-au depistat metasta­zele, nu mai am nici o tumora - nici la intestin, nici la mezenter. Mai am doar cateva pete pe ficat, care scad in dimensiuni, se fac din ce in ce mai mici... Ceea ce imi da incredere sa iau in continuare ceaiurile d-lui Motorca. Nu am intrerupt nici macar o zi cura cu cea­iuri! La ora actuala, inca mai fac si injectiile, insa simt ca plantele binecuvantate si rugaciunile m-au salvat.

In loc de concluzii

Vreau sa duceti mesajul meu celor aflati, ca si mine nu cu mult timp in urma, in suferinta. Oameni buni, nu disperati! Atat timp cat credeti cu adevarat in Dum­nezeu si mergeti pe calea Lui, veti fi salvati! Natura are scanteie divina si ne-a fost lasata tocmai ca sa in­drep­tam suferintele cauzate de propriile noastre pa­cate. Nimic nu-i intamplator! Maica Domnului si sfin­tii lucreaza prin oameni credinciosi, ca d-l Motorca. Nu e de la dansul aceasta putere a tamaduirii - sigur e calauzit ce sa culeaga, ce sa puna acolo, in minunatele sale ceaiuri. D-l Motorca este un instrument al sfintilor - eu asa il consider. Si-i multumesc din suflet, inca o data, prin intermediul dvs.!

D-l GHEORGHE MOTORCA poate fi contactat la Farmacia Verde din Oradea, tel. 0259/42.52.52, 0359/80.43.30, 0744/57.05.85

Sursa: Formula As

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu