10 iul. 2011

a fost o iluzie... aceea că pot umple golul din mine cu un surogat-de-plin... golul s-a surpat și mai mult, până a ajuns la cota de avarie la care îl pot simți... descumpănitor de dens, de imens, dar și de fragil... ca și cum golul acesta ar fi pornit înspre mine de mult, călătorind din margini în margini, extinzându-se dintr-un punct... cred că lucrurile care se extind ne caută, ies din cercul lor de siguranță, pentru a ne întâlni. important e să nu fugim! să înaintăm înspre ele, să le întâmpinăm...

^după Constelațiile familiale de ieri, cu Ion Bucur. mulțumesc, Ion!^

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu