20 mar. 2011

cetatea închisă

"Faptul de a se separa, de a deveni sau de a rămâne străin de altul merge împotriva sensului însuși al evoluției vieții. Animalele primitive se izolau sub grele carapace. Se adăposteau în spatele puternicelor lor instrumente de apărare. Puțin câte puțin, din ce în ce mai mult, ele și-au pierdut aceste mijloace de apărare, dar și-au dezvoltat sistemul nervos. Și-au diversificat contactele. Omul este cea mai puțin protejată dintre vietăți, dar cea mai deschisă către comunicare. Toate acestea au fost dorite de către Domnul Iubire.
Cetatea închisă este, într-un anumit sens, o persoană sau un grup de persoane de care dorim să ne apropiem și cu care dorim să intrăm într-o autentică relație de iubire. Dar cetatea și-a închis porțile în fața noastră.
Ce să faci? Să pornești la asaltul meterezelor? Nu. Trebuie, de mai multe ori, de șapte ori, de șaptezeci și șapte de ori, să facem ocolul fortăreței, în tăcere, cu o rezervă respectuoasă și afectuoasă, fără a fi impresionați de pietrele sau de injuriile care pot să ni se arunce. Și mai ales, în acest tur, trebuie să ducem cu noi arca alianței, arca alianței noastre cu Domnul Iubire, adică tot ceea ce, înlăuntrul nostru însuși, avem cel mai sfânt și mai generos."
*din cărticica Iubirea fără de hotare - Un monah al Bisericii Răsăritului, Editura Galaxia Gutenberg, 2005*

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu