4 feb. 2011

inima

... și atunci ea bate mai tare, ca să o auzi... ca să se facă auzită, inima se grăbește... și strigă în felul ei, pentru că știe că are ceva important să-ți spună. tu crezi că se poate trăi și așa,... cu mai puțin sens, cu mai puțină viață. tu crezi că poți împinge mai departe, și iar mai departe granița de la care vei începe, în sfârșit, să simți. dar între timp respiri tot mai la suprafață, tot mai apatic și mai sfârșit. și atunci începi să iei vitamine, ca să învingi, ca să te trezești... vrei să te simți mai tonic, mai curat... uiți că în tine o inimă de broscuță expusă publicului larg va încerca să spargă, dacă nu borcanul, vidul de sticlă măcar...
și atunci un ghiocel nevinovat va ispăși lipsa din peisaj a poeziei...
și vei reîncepe să pâlpâi sub obroc.

da?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu