viaţa pare să ne trăiască

"Dacă ne examinăm viaţa, vom vedea limpede câte sarcini fără im­portanţă, aşa-numitele „responsabilităţi", se acumulează pentru a o umple. Un maestru le compara cu „gospodărirea unui vis". Ne spunem că vrem să investim timp în lucrurile importante ale vieţii, dar ni­ciodată nu este timp. Simplul fapt de a te scula dimineaţa presupune să faci atâtea lucruri: deschizi fereastra, faci patul, faci un duş, te speli pe dinţi, hrăneşti câinele sau pisica, speli vasele din seara trecută, constaţi că s-a terminat zahărul sau cafeaua şi mergi să le cumperi, prepari micul dejun - lista este interminabilă. Apoi mai sunt hainele pe care trebuie să le sortezi, să le alegi să le calci şi să le împătureşti din nou. Şi cum rămâne cu părul dvs., sau cu machiajul? Neajutoraţi, asis­tăm cum zilele ni se umplu cu discuţii la telefon şi proiecte mărunte, cu atât de multe responsabilităţi - sau poate ar trebui să le numim „iresponsabilităţi"?
Viaţa pare să ne trăiască pe noi, să posede propriul ei impuls straniu, să ne poarte; în final simţim că nu avem nici o opţiune şi nici un control asupra ei. Fireşte, uneori aceasta ne face să ne simţim rău, avem coşmaruri şi ne trezim transpiraţi, întrebându-ne: „Ce fac cu via­ţa mea?" Dar temerile noastre nu durează decât până la micul dejun; apare servieta şi o luăm de la capăt."

Sogyal Rinpoche
"Cartea tibetană a vieţii şi a morţii", Editura HERALD, 2009
(fragment preluat de pe un site pe care îl ador, http://www.ceruldinnoi.ro/, mai precis de aici)