20 ian. 2010

poezie Ion Mureşan

CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ (3)

Este un zid dărăpănat de cărămidă şi o spărtură în zid.
Când se înroşeşte soarele vin la tine în vizită.
Este o inimă dărăpănată şi o spărtură în inima dărăpănată.
Când se înroşeşte soarele vin la tine în vizită.
Am în cap crucea orbului.
Am în cap două linii de piatră.
Brusturii au crescut.
Nu mai ştiu aproape nimic din tinereţea mea.
Fără uşi, fără roţi, fără volan "Molotov'ul C.A.P.-ului
rugineşte într-o râpă.
Brusturii au crescut.
Eu sunt o rudă îndepărtată a mea.
Este un zid dărăpănat de cărămidă şi o spărtură în zid.
Când se înroşeşte soarele vin la tine în vizită.
Este o inimă dărăpănată şi o spărtură în inima dărăpănată.
Când se înroşeşte soarele vin la tine în vizită.

Dă-ne nouă puterea să plângem
Iar copiilor îngeraşul le luminează actul erotic
cu un craniu de sticlă şi astfel se văd picioarele lor
subţiri şi albe tremurând deasupra ligheanului de tablă în care
carnea ca o armată îşi strânge rândurile,
îşi flutură tristele steaguri.

Oh, dă-ne nouă puterea să plângem: ştiinţele
nu mai înfloresc, artele, pe mari porţiuni, se usucă!

Iar copiilor îngeraşul le luminează gropile din cărţi şi le zice:
"Cu voi am cutare şi cutare plan."
În acest fel ei se înşiră pe scăunele în apă,
de-a lungul pârâului,
îşi şterg ochii cu batistele negre.
Sus, în ceruri, şuieră funiile.
Oh, dă-ne nouă puterea să plângem: ştiinţele
nu mai înfloresc, artele, pe mari porţiuni, se usucă!

(de aici)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu