"Dar dacă Dumnezeu singur ştie cât de despărţiţi suntem de el, „pierduţi”, „morţi” ca şi fiul cel mic, este aşa pentru că existenţa umană este esenţialmente tragică: este posibil să traversezi viaţa fără să ştii că erai mort de mult. Noi funcţionăm, gestionăm timpul nostru, relaţiile noastre, ne conformăm regulilor morale şi religioase; dar în străfundul nostru, ceva este mort. O întreagă parte din sine, cea mai vitală, cea mai sensibilă, nu mai este în relaţie cu CELĂLALT; ne aflăm într-o mizerie de viaţă despărţită de Dumnezeul cel viu, suntem în iluzia de a avea acces prin noi înşine la viaţă. Credem cu sinceritate că viaţa nu este decât „aceasta”, credem cu onestitate că avem credinţa dând dovadă de luciditate în acelaşi timp."

Lytta Basset, în traducerea Vioricăi Juncan, de aici.
Vă recomand tot ce a pus Viorica pe site-ul ei minunat din cărţile şi experienţa Lyttei Basset! Găsiţi aici . VIAŢA, din străfundurile ei, în şi înspre LUMINĂ şi BUCURIE!