11 iun. 2009

proverbe chinezeşti

Există haos sub ceruri şi situaţia este excelentă.

A te hrăni cu puţin orez, a bea apă, a-ţi sprijini capul pe braţul îndoit, înseamnă adevărata stare de mulţumire.

Un cuvânt pornit din inimă ţine cald trei ierni.

Între căsătoriţi să nu existe duşmănie care să depăşească o noapte.

A te întâlni cu cineva şi a te împrieteni cu el, nimic mai uşor; a rămâne împreună şi a trăi în pace - iată ce este greu.

Mai bine arată-ţi generozitatea în casa ta decât să mergi departe pentru a aprinde tămâie.

Cine pleacă din casa lui pentru a merge în căutarea fericirii aleargă după o umbră.

Mă înfuriam pentru că nu aveam ce încălţa, dar am întâlnit un om care nu avea picioare.

Este un timp pentru a merge la pescuit şi un timp pentru a usca năvodul.

A fi puţin credincios înseamnă a nu fi deloc.

Înseamnă să doarmă toată viaţa cel care crede în vise.

Săvârşeşte lucrurile grele cât acestea sunt uşoare.

Dacă pierzi vremea când este soare, vei usca orezul noaptea la lumina licuricilor.

Învăţătorii îţi deschid uşa, însă tu însuţi trebuie să treci prin ea.

Iubeşte-mă când o merit cel mai puţin; atunci am nevoie cel mai mult.

(sursa: www.citatepedia.ro)

4 comentarii:

  1. Jigmul Daniel14.09.2009, 11:01

    Proverbele nr.:4,8,11 si ultimul(in special ultimul),sunt superbe ca "filozofie intrinseca",desi "vremurile"s-au schimbat.O buna parte din substratul lor e foarte valabil si astazi(cu toate ca cei doi"dumnezei"ai lumii de azi sunt banii si sexul).Tot respectul pentru ideea de a posta proverbe chinezesti si totodata tot respectul pentru alegerea acestor proverbe. Dan

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ti-au placut, Dan! Si eu am avut o mare bucurie cand le-am gasit!
    Multumesc de trecere,
    Monica

    RăspundețiȘtergere

buna, Tata

sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea