16 dec. 2008

Maica Tereza

Există un episod în viaţa Maicii Tereza ce răscoleşte multe inimi şi ne pune pe gânduri.

"În timpul unei nopţi petrecute în staţia Howrah, la Calcutta, spre miezul nopţii când toate trenurile sunt oprite pentru câteva ore, a sosit o familie foarte săracă ce venea, ca de obicei, să doarmă în staţie. Erau o mamă şi 4 copii având de la 5 la 10 ani. Mama era o fiinţă mică, înfăşurată într-un sari de bumbac, subţire pentru acea noapte de noiembrie, cu părul tuns la zero, lucru foarte ciudat pentru o femeie. Avea cu sine două vase de tinichea, câteva flenduri şi bucăţi de pâine, tot ceea ce poseda pentru sine şi copiii săi. Erau cerşetori. Staţia era casa lor. Copiii, trei fete şi un băieţaş, erau ca şi mama lor plini de voioşie. La acea oră, în puterea nopţii, s-au aşezat cu toţii pe un peron al staţiei şi şi-au luat cina constând din pâine uscată, probabil procurată de la cineva care a vândut pâinea spre seară cu un preţ foarte mic. Dar nu era o cină tristă! Ei vorbeau, râdeau şi glumeau. Ar fi greu de găsit o reuniune de familie mai fericită decât aceea!
Când cina scurtă s-a sfârşit, au mers cu toţii la o pompă de apă, foarte veseli, s-au spălat, au băut apă şi au spălat vasele de tinichea. Apoi şi-au întins cu grijă catrafusele spre a dormi alături şi au pregătit o bucată de pătură spre a se acoperi cu toţii.
Şi atunci băieţelul a făcut ceva cu totul minunat: a început să danseze! Sărea şi râdea printre linii, cuprins de o bucurie de nestăpânit.
Un astfel de dans,
la o astfel de oră
şi într-o săracie aşa cumplită ca aceea!"