Mănâncă, roagă-te, iubeşte - de Elizabeth Gilbert

- Ce te-a întors pe dos? mă întreabă el tărăgănat, ca de obicei, cu o scobitoare care-i atârnă din gură.
- Nu întreba, îi răspund, dar încep imediat să-i turui totul în amănunt, după care conchid: Şi cel mai rău e că nu mă pot opri să mă gândesc încontinuu la David. Credeam că mi-a trecut, dar acum îmi revin toate în minte.
- Mai dă-ţi şase luni, o să te simţi mai bine.
- Mi-am dat deja douăsprezece, Richard.
- Atunci mai dă-ţi şase. Dă-ţi câte şase luni până-ţi trece. Chestiile astea durează.
Expir înflăcărată pe nas, ca un taur.
- Măi Provizii, reia Richard, ascultă aici la mine. Într-o zi ai să-ţi aduci aminte de perioada asta ca de una de doliu. Ai să vezi că jeleai şi că erai distrusă, dar că viaţa ta se schimba în momentele alea şi că te aflai în cel mai potrivit loc din lume pentru aşa ceva (…).
- Dar eu chiar l-am iubit.
- Mare brânză. Te-ai îndragostit. Nu-nţelegi ce s-a-ntâmplat? Tipu’ ăsta a atins ceva în inima ta, mai adânc decât îţi închipuiai tu că se poate, te-ai fript, fătuco. Dragostea aia pe care ai simţit-o atunci a fost doar începutul. Abia i-ai prins gustul. Ce-ai păţit tu e doar o chestie dureroasă, dar limitată. Ai răbdare şi-ai să vezi că poţi să iubeşti mai mult de-atât. La naiba, măi Provizii, tu ai puterea să ajungi într-o zi să iubeşti lumea întreagă. Ăsta-i destinul tău. Nu râde.
- Nu râd. (De fapt plângeam.) Şi te rog să nu râzi nici tu de mine la chestia asta care urmează, dar cred că îmi vine aşa greu să îl uit pentru că am crezut cu adevărat că David e sufletul meu pereche.
- Poate chiar aşa o fi. Problema ta e că nu înţelegi ce înseamnă asta. Lumea crede că sufletul pereche e cineva cu care te potriveşti la fix, toţi îşi doresc să fie aşa. Dar sufletul pereche e o oglindă, e ăla care îţi arată toate chestiile care te trag înapoi, ăla care-ţi atrage atenţia asupra ta însuţi, ca tu să-ţi poţi schimba viaţa. Probabil că un suflet pereche adevărat e cea mai importantă persoană pe care ţi-e dat s-o întâlneşti în viaţă, pentru că-ţi dărâmă toate prejudecăţile şi te obligă să te trezeşti. Da' când e vorba să trăieşti toată viaţa cu respectivu’? Nţ. Prea dureros. Sufletele astea pereche ne apar în viaţă tocmai pentru ca noi să putem descoperi alte feţe ale propriei noastre persoane. După care pleacă. Şi-i mulţumesc lui Dumnezeu că se-ntâmplă aşa. Problema ta e că nu poţi să te desprinzi de treaba asta. Gata, măi Provizii. Scopul lui David a fost să te scuture din amorţeală, să te scoată din căsnicia din care trebuia să ieşi, să-ţi ciufulească niţel orgoliul, să-ţi arate care-ţi sunt limitările şi viciile, să-ţi rupă inima ca să intre lumină înăuntru, să te facă să ajungi atât de disperată şi de fără control , încât să fii obligată să-ţi schimbi viaţa (…). Problema e că tu nu poţi să accepţi că a durat atât de puţin. Eşti ca un căţel la groapa de gunoi – lingi întruna o conservă goală şi speri să te saturi. Şi dacă n-ai grijă, conserva aia o să ţi se înfigă în bot şi n-are să fie deloc bine de tine. Aşa că las-o baltă. (...) Ţi-e frică să dai drumul ultimelor bucăţele din David, pentru că dacă ai face-o ai rămâne singură, şi Liz Gilbert e moartă de frică dacă se gândeşte la ce o să i se întâmple dacă rămâne singură. Da’ iote ce tre’be să-ţi intre în cap, măi Provizii: dac-ai goli tot spaţiu’ din capu’ tău pe care-l ocupă obsesia ta cu tipul ăsta, ai avea acolo un gol, un loc deschis – o uşă. Şi ghici ce-ar face universul cu uşa aia. Ar intra pe ea – Dumnezeu ar intra, şi te-ar umple cu mai multă dragoste decât ai visat vreodată. Aşa că nu-l mai folosi pe David ca să blochezi uşa aia. Gata.

(fragment din delicioasa carte Mănâncă, roagă-te, iubeşte a lui Elizabeth Gilbert, apărută la Ed. Humanitas)