contaminarea cu viaţă

criză de sciatică. între două oase, fluviul cu senzaţii


ştii, Eta? îmi spui că ai palmele mereu deschise, când te întreb ce faci îmi răspunzi: bine, foarte bine, pentru că aşa îmi propun... în sferele acelea înalte e abundenţă, desigur, iar norii sunt calmi şi pufoşi. dar nu vrei să asculţi suferinţa altora, îmi spui tu, pentru că nu vrei să te încarci negativ. şi dai delete programelor care te perturbă şi te împiedică să gândeşti pozitiv...
ei bine, eu vreau să mă contaminez cu oameni. să îi iau cu totul, să mă strecor printre ei. de când desenam în cercurile acelea numite mandalas, cum ne învăţa Mario, ce îmi venea, am început să las să iasă din mine ORICE. nu aveam voie să folosesc guma de şters, prin care aş fi putut să cenzurez, să cosmetizez. atunci am simţit că fiecare punct, ori segment, ori culoare sunt foarte importante- chiar şi deraierile care voiau uneori să mă trântească în afara cercului, şi că spun ceva. şi că au dreptul să spună şi să fie ascultate... îmi amintesc că primele mandale aveau straturi peste straturi de culoare, pentru că voiam să rectific într-un fel sau altul desenele care apăreau... treptat-treptat am început să mă destind şi să accept tot ce ieşea...