21 mar. 2008

scrisoare către săculeţ

de data asta am avut percepţia unui animal marin fantastic (în matricea de apă poate?), şi nicidecum terestru... noi toţi formam acest organism, îmbinaţi ca urzeala într-un gherghef. când am păşit, la început eram mai calmă, mai echilibrată aş zice, până când piciorul stâng mi-a alunecat pe palma cuiva, de parcă aş fi strivit un fluture. a fost începutul căderilor. am început să aud mici gemete de durere, şi n-am mai fost atentă şi la glasul din mine, am început să oscilez, să merg grăbită şi nesigură, mai mult dând bir cu fugiţii. revelaţia zilei de ieri a fost un scurt fragment duios. trecuse cineva mai cu greutate, şi nu ştiu cum ţineam degetele în palma stângă, că pur şi simplu mi-a trosnit prima falangă de la un deget! am tras un ţipăt scurt, am avut senzaţia că mi s-a rupt ceva. după ce m-am mai liniştit, mi-am încolonat pumnii iar, printre ceilalţi pumni fraţi. băiatul din faţa mea mi-a flancat pumnii uşor, ca şi cum ar fi zis: sunt aici, cu tine. la următoarea trecere nu vei mai fi singură! chiar am simşit ceva aşa protector, ca un balsam...
îţ dai seama? când ne plimbăm prin sală şi părem risipiţi, fără niciun liant vizibil, când suntem unii lângă alţii, îmbinaţi perfect şi formând acel şir viu, functionând ca un tot... ca solve et coagule...
şi totuşi, nu ştiu de ce pumnii aşa strânşi m-au dus cu gândul la un animal marin...
tu ştii?

4 comentarii:

  1. poate pentru ca atunci cind sintem tristi ne asemanam unor animale marine ratacite in ape neprietenoase? si stringem din pumni asa cum ele string din dinti? habar n-am, e o idee...

    RăspundețiȘtergere
  2. ce imagini, Lumi! da, s-ar putea sa fie asa! voi merge pe firul tau ca pe un podet...
    multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  3. este exact ca la jocul timidite...

    RăspundețiȘtergere
  4. Adela, nu stiu jocul timidite! timida sunt, recunosc...
    ai vrea sa ma inveti?

    multumesc de popas!
    Moni

    RăspundețiȘtergere