joi la sală am avut la un moment dat senzaţia că fac parte dintr-un tablou de Goya. se făcea exerciţiul roabei. ştii care: cineva îţi ţine picioarele, iar tu mergi cu palmele, ca o roabă. era ceva care ieşea la iveală, aşa mi s-a părut. nu mai erau măşti, înţelegi? iar ce se ivea... trebuia acceptat, pentru că erau esenţe tari. foarte tari esenţele
¤
la sfârşitul şedinţei, din nou săculeţul s-a oprit în palmele mele, înainte ca Mario să dea finish-ul exerciţiului! el mă găseşte!
¤
apoi salutul
3 mar. 2008
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
buna, Tata
sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea
-
noi, care de generatii ne-am hranit cu aschii si cu agurida, atata ne bucuram, atata! si dam marturie pentru mica slava a fiecarei dimi...
-
inca o zi, familiara tatal meu, soarele, culege norii din spatele muntelui tatal meu, binecuvantatul, e aici... acum... si pur...
-
sunt eu, Fata Ta... am venit să mă aştepţi în Prag... Aceasta e Moştenirea mea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu