9 oct. 2007

Casa de hartie - de Francoise Mallet-Joris

A-ţi pierde forţa

Contradicţii; rătăcesc ca o străină în propria mea casă, în propria mea viaţă.
În propria mea muncă. Am citit într-o zi o nuvelă de ficţiune ştiinţifică unde un om, dotat cu "forţe" (ador expresia asta atât de frecventă în acest gen de literatură. Te găseşti într-o situaţie critică, suspendat pe marginea unui acoperiş, căzut într-o groapă cu şerpi, ai nevoie să treci printr-un zid sau să citeşti gândul unui duşman. Atunci uzezi de ''forţa ta'') descoperea plimbându-se într-un vechi cartier intrarea unei străzi care nu mai exista. Existase în trecut şi fusese arsă în urma unei epidemii. Dar el, datorită "forţei" lui, regăsea drumul invizibilului, al trecutului şi, foarte firesc, intra pe străduţă, îi descoperea locuitorii. Există multă bogăţie în aceste povestiri naive. Drumul invizibilului îl găseşti şi-l pierzi. Subiectul minunat de ieri este povestea devenită astăzi banală. Clarul, evidentul, revelaţia, picătura de apă irizată de lumină; deodată lumina se retrage şi nu mai rămâne nimic. Aşa şi cu eroul , care, din străduţa lui pierdută dintr-o dată, nu mai regăseşte intrarea. Şi-a "pierdut forţa".
Culoarea, şi muzica, şi tot ce vibra şi tot ce avea un sens în casa şi în viaţa noastră au dispărut. Lipsită de vânt, casa de hârtie nu mai vibrează. Nu mai e decât un edificiu atăt de fragil, atât de van. Trebuie să străbat acest deşert. Să mă prefac. Să surâd şi chiar să cânt. Să citesc, să scriu, să descifrez sau să trasez aceste semne goale. Să mă interesez de desenul pe care nu-l văd, de cântecul pe care nu-l aud.
Nu, n-am "pierdut credinţa" - expresie absurdă. Dar, la o răscruce de drum, "mi-am pierdut forţa ".

*din cartea CASA DE HÂRTIE, de Francoise Mallet-Joris*

2 comentarii: