poate ar trebui să accept că fiecare zi e alta. şi altfel. că nu am nici o garanţie că ploaia îmbelşugată de azi va fi şi mâine. în toate există un flux şi un reflux. o creştere, o descreştere şi spaţiul infim dintre ele, ca la expir şi inspir.
adevărul e că nu mai ştiu să aştept. vreau totul acum. acum vreau să-mi fie bine, acum... am o coardă în mine pe care o simt întinsă de stă să se rupă. îmi sare ţandăra din orice, sunt viteaza lu' peşte.
parcă aş fi plonjat în perioada când eram o puştoaică rebelă şi sfidătoare, aveam o praştie şmecheră, fluieram băieţeşte cu deştele în gură şi nu lăsam să se vadă vulnerabilitatea de copilă. ca să vezi unde m-am mutat, cu cei 39 de ani cu tot! (praştia n-o mai am!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu