scrisoare
când intru în casa Domnului şi văd rândunelele,
inima îmi tresaltă!
căprioara nu a trebuit să-şi sacrifice inima
în iarba înaltă
un curcubeu cu aripi de prinţese trezite la viaţă
plimbă cu roaba ghirlanda de ceaţă
sunt nişte oameni cu haine exact până-n pământ –
plutirea lor în cuvânt
mă face să clipesc
rar
şi cald
o,
iubesc
secundele înşirate ca furnicile pe de-a-ntregul ruginind
la soare
lianele cântă
nespus de viu!
casa Domnului e aşa de mare
şi de plină de multe făpturi, mai multe decât în arcă
şi e cineva care udă izvorul din mijlocul somnului
toţi îi zic Domnul
teii din piaţă îşi scutură pietrele mici
totul încape aici!
uite peştii
pe deasupra apelor înverzind
şi albinele cubic sădind
acul mirării
rinocerii şi-au rotunjit colţul
spre mlaştinile serii
urechile înşirate pe labirintice trompe
torc fildeşul zilei
mamaie Victoria,
am găsit casa milei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu