16 ian. 2007

petic de jurnal cu săculeţ

aseară am pus mâna pe săculeţul de budozen. e bine că e mai uşor, când îl ridic nu mai simt greutatea ducându-se până în rinichi. propriu-zis, nu l-am mai simţit ca pe o povară. încă una de dus, aşa îmi ziceam înainte.
în schimb mi s-a părut prea moale. degetele mi se afundă în pânza lui. mi-aş dori puţin mai multă fermitate. îmi dau seama ce mult contează acordarea aceasta cu el. parcă e un instrument muzical şi îmi ciulesc în permanenţă urechile, ca să fie un feed-back. ca să fie o oglindire.
azi l-am luat cu mine la serviciu.
săculeţule, iată locul unde sufăr după chipul_meu_neştiut.
ieri am avut o mică bucurie: am descoperit niste agrafe de birou colorate şi un suport pentru ele tare frumuşel! m-am simţit un pic răsfăţată
aşadar, o nouă zi. îmi vin în minte cuvintele lui Cos, despre un personaj de desene animate:
Tandru e un câine ipocrit!...

2 comentarii: