17 aug. 2006



îmi amintesc cum cu nişte ani în urmă la sală am făcut din lut un omuleţ. omuleţul-eu. sau poate nu era făcut din lut, ci doar desenat. ieşise ceva amorf, neclarificat, nedezvăluit nici măcar mie. anul acesta la moeciu am fost aşa de încântată de plastilina veselă-moni! nici nu ştii: avea gene lungi până la cer, pomeţii obrajilor, năsuc, gură, ochi cu pupile, nimic nu era schematizat, ci funcţional aş zice. avea sâni şi sfârcuri albe, buric şi burta un pic lăsată ca a mea. avea pubis roşu, rotunjor. avea coapse şi genunchi, şi coate. şi labe ale picioarelor cu degete. apoi spatele: avea omoplaţi măi, şi coloană, un fir albastru, care se putea cerceta sub părul lung, din două culori. avea fese. mâinile se terminau cu palme cu degete, roşii. gâtul era portocaliu. umerii galbeni. acum ştiu ce nu am făcut: urechile: dar n-am uitat - părul venea aşa frumos, părul pe care l-am tuns la 10 ani şi cred că m-a durut cam mult. era luuung, până aproape de fund. îmi plăcea să îmi bag vârfurile lui în gură, să le molfăi puţin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu